Amintirile școlii din Moisei (II)

noiembrie 8, 2013 at 7:19 pm

Serialul Amintirile şcolii din Moisei continuă. Astăzi, regretata învăţătoare Alexandrina Nap ne relatează modul în care a renăscut şcoala din Moisei după incendierea satului în Al Doilea Război Mondial.

 

058__2013_04_08Îmi aduc aminte de primăvara anului 1939, când am obținut transferul la Moisei, meleaguri cu o natură îmbietoare la viață și la muncă, unde m-am alăturat câtorva cadre inimoase care se străduiau să ridice nivelul de pregătire al copiilor harnicilor gospodari.

N-am reușit să-mi cunosc bine colegii, că peste noi au venit nenorocirile celui de-al doilea război mondial. Bărbații au fost concentrați, iar noi, femeile,“ lucram în două serii, una dimineața, alta după-masă. Frecvența copiilor era slabă, elevii fiind angajați ca slugi la vite. Cărțile școlare erau scumpe, nici nu se găseau, fapt care influența negativ procesul de învățământ.

Lucram într-o casă închiriată, clădirea școlii fusese rechiziționată și apoi distrusă în timpul războiului, iar în vara anului 1944, împreună cu locuitorii comunei, atât noi, cât și elevii am fost evacuați pe satele de pe Valea Izei. În acest context,am reușit cu greu să salvez arhiva școlii, gândindu-mă să nu ni se piardă urma.

În anul 1946, a venit ca învățător Constantin Mazilu și ca suplinitoare doamna Magdalena Lostun, precum și doamna profesoară de română Irina Bercea, cu care am organizat cursurile școlare și în zona Izvorul Dragoș, începând cu 1 februarie 1947. Astăzi e greu să se înțeleagă ce înseamnă să ai în clase materiale didactice, câte două table pentru demonstrații, nu să folosești drept tablă ușa clasei, să fie laboratoare, manuale şcolare, diverse mijloace moderne şi mai ales să-ţi fie apreciată munca.

Pentru noi, oamenii şcolii, îmbunătăţirea condiţiilor de muncă şi de viaţă a însemnat mult, ne-a amplificat pasiunea şi dăruirea pentru educarea şi creşterea tinerei generaţii. Azi sunt pensionară după o activitate de aproape o jumătate de secol în slujba şcolii şi simt o mare bucurie că multe cadre didactice şi cetăţenii, foştii mei elevi, mă înconjoară cu dragoste şi respect.

 

Alexandrina Nap (1994)

Amintirile școlii din Moisei

octombrie 28, 2013 at 7:39 pm

Site-ul nostru lansează un serial care va conţine amintiri ale dascălilor şi ale elevilor  despre şcoala din Moisei. Unele dintre ele sunt preluate din broşura aniversară Vârstele școlii 300 ani 1694-1994, Moisei, județul Maramureș , apărută în 1994, cu ocazia aniversării a 300 de ani de învăţământ la Moisei.

Prima mărturie îi aparţine doamnei învăţătoare Livia Lungu.

 Învățătorul_Mazilu_Constantin,_împreună_cu_elevii,_prin_1960La acest ceas de aniversare a celor 300 de ani de începuturile învăţământului în localitate, împreună cu colegii care împlinim 40 de ani de la absolvirea clasei a VII-a, îmi aduc aminte cu emoţie de anii fericiţi ai copilăriei, de prima zi de şcoală, când am fost primiţi cu căldură şi grijă părintească de bunul nostru dascăl, domnul învăţător Mazilu Constantin.

Multe şi frumoase sunt amintirile ce ne leagă de şcoala noastră, dar parcă cele mai captivante se leagă de orele de limba şi literatura română în care Doamna Profesoară Irina Bercea ne -a valorificar, cu un farmec literar aparte, legendele, obiceiurile şi datinile locale, creaţii populare care îmbogăţesc minunatul nostru folclor.

După exemplul Domniei Sale, al instruirii pedagogice ce mi-am format-o, ca şi a moştenirii sufleteşti din familie, în cei treizeci şi şase de ani de activitatea didactică-educativă mi-am rezemat activitatea educativă, pe lângă materialele instructiv-educative generale, pe valorificarea atrăgătoare a bogatelor tradiţii locale. Mă refer la variantele locale ale nestematei creaţii româneşti Mioriţa care şi aici la Moisei, ca la tot românul consfinţeşte înfrăţirea pentru vecie a românului cu plaiurile natale, reflectă credinţa în viaţa veşnică de după moarte, ceea ce l-a făcut şi pe moiseian creator de valori materiale şi spirituale perene.

Alături de Mioriţa, ca valoare de simbol, se situează la noi şi Balada Măricuţei, auzită de la bunica mea, în care se transmite amintirea Uriaşului cu cele două fiice ale sale din seminţia Dacilor Mari, în care una dintre fiice, Măricuţa, făcându-se mai mică, cu voia lui Dumnezeu, s-a căsătorit cu un latin găsit pe un ogor la arat, ceea ce simbolizează conştiinţa originilor daco-romane ale românilor maramureşeni.

Denumirile toponimice foarte vechi locale mi-au dat prilejul ca, împreună cu copiii, să realizez mici povestioare pentru dezvoltarea imaginaţiei şi a vocabularului, dar şi pentru cunoaşterea adevărurilor. Amintesc aici doar cele mai semnificative denumiri: Alac, Valea Poulenilor, Troian, Izvorul lui Dragoş, Izvorul Negru, Valea Bourului, Chiciura, Bătrâna etc.

Portul nostru popular, unicitate în bogăţia obiectelor şi în colorit, adevărat certificat de naştere al moiseienilor, mi-a dat prilejul să mă inspir la lecţii şi încercând, împreună cu mamele elevilor, să-i învăţ şi pe copii să confecţioneze asemenea obiecte de ămbrăcăminte şi obiecte populare.

Am convingerea că atât timp cât se va păstra, îmbogăţi şi perpetua portul nostru popular românesc, fără a fi refractari la modern, spiritualitatea românească moiseienească va dăinui peste veacuri. Cu acest crez am crescut şi eu, în aceste convingeri i-am crescut pe elevii mei, aceleaşi convingeri şi credinţe le urez şi generaţiilor viitoare de elevi şi dascăli.

Învăţătoare Livia Lungu (1994)

Text preluat din broşura aniversară Vârstele școlii 300 ani 1694-1994, Moisei, județul Maramureș

Foto: Învățătorul Mazilu Constantin, împreună cu elevii, prin 1960